NICOLAE BOLCAȘ – AVOCAT
Născut la 24 Noiembrie 1882, în Remetea, jud. Bihor
A murit ca martir al neamului în noaptea de 3 spre 4 Aprilie 1919
Studii: Liceul ”Samuil Vulcan” din Beiuș; Facultatea de Științe Juridice a Universității din Cluj; Doctor în Știinţe Juridice
Delegat de drept din partea Reuniunii de cântări ”Lyra” din Beiuș
”Inimos și neînfricat advocat”[1], Nicolae Bolcaș s-a remarcat prin lupta sa acerbă pentru apărarea drepturilor românilor din Transilvania[2]. Întreaga lui viață s-a călăuzit după următorul slogan: ”Dacă întregirea neamului ne va cere jertfe vom ști cum să le dăm”.
A fost înrolat în Armata Austro – Ungară, iar întorcându-se acasă, teafăr, din război ”a luat parte la toate actele revoluționare, străbătea satele cu drapelul românesc în mână, ca un apostol fără prihană”[3]. În noiembrie 1918, tineretul însuflețit, în frunte cu dr. Nicolae Bolcaș, ”au pătruns în biserica Greco – Catolică din centrul Beiușului și au arborat steagul românesc”[4].
În martie 1919, alături de alți intelectuali români este pus pe lista neagră a căpitanului bandelor secuiești, Verbonczy. Bolcaș a fost ridicat din casa sa în noaptea de 3/4 aprilie 1919, împreună cu dr. Ioan Ciordaș, urcați într-un tren special și duși în comuna Lunca. Au fost mutilați și executați pe loc, apoi îngropați cu fața în jos[5].
Autor: dr. Cristina Liana Puşcaş
[1] Beiuşul şi lumea lui. Studiu monografic, vol. II, Ioan Degău şi Nicolae Brânda (coordonatori), Editura Primus, Oradea, 2008, p. 353
[2] Teodor Neş, Oameni din Bihor 1848-1918, ediţia a II-a, Biblioteca Revistei Familia, Oradea, 2006, p. 527
[3] Aurel Tripon, Monografia Almanah a Crişanei, judeţul Bihor, Tipografia Diacezană Oradea, 1936, p. 355
[4] Beiuşul şi lumea lui …, p. 264, Apud Petru E. Papp, Din trecutul Beiuşului. Pagini de glorie şi de jertfe, Librăria şi Tipografia Doina, Beiuş, 1928, p. 203
[5] Teodor Nes, op. cit., p. 523-525