ROMAN CIOROGARIU – EPISCOP ORTODOX DE ORADEA (1920 – 1936)
Născut la 6 Decembrie 1852, în Pecica, jud. Arad
Decedat la 21 Ianuarie 1936
Studii: Institutul Teologic din Arad; cursuri de pedagogie şi psihologie la Universitatea din Leipzig; studii de Teologie şi Filosofie la Universitatea din Bonn
Delegat de drept la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia
Romulus-Nicolae Ciorogariu s-a născut pe data de 6 Decembrie 1852, în localitatea Pecica, jud Arad. Tatăl său, Dimitrie, se trăgea dintr-o familie de moţi din satul Ociu, de lângă Brad, a cărei înaintaşi au fost dezrădăcinaţi şi strămutaţi după Revoluţia lui Horia de la 1784 în Câmpia Aradului (Februarie 1785).
Dimitrie Ciorogariu era un gospodar harnic şi a fost ales primar în Pecica. În familia Ciorogariu s-au născut patru copii: Cristina, Emilia, Ştefan şi Romul-Nicolae. 
Roman Ciorogariu urmează clasele primare în localitatea natală, iar cursurile liceale la Arad, Pojon (Bratislava) şi Hodmezovasarhely. Între anii 1874-1877 va studia la Institutul Teologic din Arad, apoi primeşte o bursă de studii, audiind cursurile de pedagogie şi psihologie la Universitatea din Leipzig, apoi îşi continuă studiile de Teologie şi Filosofie la Universitatea din Bonn (1877- 1879).
Revenit în ţară, va fi angajat ca funcţionar la Episcopia Aradului (1979-1881), apoi profesor la Institutul teologic-pedagogic din Arad (1881-1889 şi 1892-1917). Din 1901 până în 1917 va fi directorul acestui Institut. În anul 1900 a fost tuns în monahism – cu numele Roman – la mânăstirea Hodoş-Bodrog, şi hirotonit ieromonah în 1901.
Destinul său va fi legat de Oradea, începând cu 1917, când este ales vicar eparhial. Venirea sa în oraşul de pe Criş, Octombrie 1917, este providenţială, reuşind să coauguleze în jurul său intelectualii români care luptau pentru afirmarea naţională şi confesională în Imperiul Austro-Ungar.
Membru în Comitetul executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, va prelua frâiele Consiliului Naţional Român din judeţul Bihor, în calitate de preşedinte. Roman Ciorogariu a condus activitatea de constituire a consiliilor naţionale din satele bihorene. A fost coautor la iniţierea întâlnirii de la 12 Octombrie 1918, din casa lui Aurel Lazăr.
Prin circulare către preoţi şi dascăli satelor le cere să sprijine acţiunile CNR, dar şi înfiinţarea Gărzilor militare româneşti.
Va participa la Marea Adunare de la Alba Iulia, în calitate de delegat de drept. Revenit la Oradea, va fi urmărit, persecutat, pus în arest la domiciliu, ameninţat cu execuţia, de bolşevicii care preiau frâiele administrative ale Oradiei. În timpul arestului la domiciliu Ciorogariu era păzit de şase, iar mai apoi de doi soldaţi, putând părăsi locuinţa, escortat, doar când mergea să dea declaraţii în faţa autorităţilor.
Tot acest calvar este descris în cartea sa de memorii „Zile trăite”. Pe data de 20 Aprilie 1918, în prima zi de Paşte, Armata Română intră în Oradea, iar Roman Ciorogariu este cel care întâmpină patrula de Roşiori.
În 3/16 Octombrie 1920, Roman Ciorogariu a fost ales cel dintâi episcop al reînfiinţatei Episcopii Ortodoxe a Oradiei, întrerupând lungul şir de 225 de ani, de la moartea episcopului Efrem Beniamin (1695), de când această parte de ţară a fost lipsită de un arhiereu.
Hirotonia şi instalarea erau preconizate a se face de îndată. Din nefericire, atentatul cu bombă, din 8 Decembrie 1920, comis la Senat de către anarhistul evreu Max Goldstein, a fost nefast pentru Roman Ciorogariu care se afla acolo în calitate de senator de drept, împreună cu episcopul greco-catolic al Diecezei de Oradea, Demetrie Radu. În acel atentat, cel dintâi şi-a pierdut mâna dreaptă, iar cel de-al doilea viaţa.
Astfel, întronizarea lui Roman Ciorogariu a avut loc în ziua de 19 Septembrie 1921, în Biserica cu Lună din Oradea. Va fi senador de drept Parlamentul României (1920-1936), dar şi membru de onoare al Academiei Române.
Preluând frâiele Episcopiei Ortodoxe a demarat un amplu program de organizare, înzestrare şi edificare de noi instituţii: achiziţionarea Reşedinţei Episcopale (1921), înfiinţarea Tipografiei Diecezane şi a periodicului „Legea Românească” (1921), crearea Muzeului Eparhial (1921), înfiinţarea Academiei Teologice din Oradea (1923), înfiinţarea „Fundaţiei Jubiliare Episcopul Roman Ciorogariu”, destinată văduvelor şi orfanilor, precum şi preoţilor bolnavi (1927), înfiinţarea Mănăstirii Izbuc (1928), a pus bazele Şcolii de cantori bisericeşti (1928).
Ziarist de mare prestigiu, a semnat sute de articole cu caracter naţional-politic, social sau religos (fie sub numele său, fie cu pseudonimele: „Unchiaşul” şi „Preotul bătrân”), în periodicele: ,,Tribuna” – Sibiu, ,,Tribuna Poporului” – Arad, ,,Biserica şi Şcoala” – Arad, ,,Tribuna Bihorului”, ,,Cele Trei Crișuri”, ,,Legea Românească” – Oradea.
Va trece la cele veşnice, în 21 Ianuarie 1936, la vârstă de 83 de ani, fiind înmormântat în Biserica cu Lună din Oradea.
Autor: dr. Cristina Liana Puşcaş