În Arad forfotă mare. Românii luau dispoziții pentru Adunarea Națională dela Alba-Iulia. Biroul central al Consiliului Național Român dădea ordine, îndrumări ca sărbătoarea neamului să copleșească suferințele trecutului prin măreția ei și prin hotărârile decizive pentru viitorul poporului român din Ungaria.

Românul, organul partidului național reapare de nou. La 26 Noemvrie publică protestul ’’Către popoarele lumii’’ prin care aruncă răspunderea situației cu zile sângeroase asupra guvernului manghiar, iar la 21 Noemvrie chamă poporul român la Alba-Iulia și tot în acest număr publică un înalt ordin al Majestății Sale Regelui Ferdinand I-ul, în care ni se comunică, că în urma chemării comitetului național-român, armata română a trecut Carpații.

În toate unghiurile Ardealului acum străbate un glas isvorit din cea mai înaltă dorință a neamului: Alba-Iulia. Acolo să pecetluim pe veci unirea noastră cu patria mamă, binecuvântată de vlădicii noștri și sub scutul dorobanțului viteaz și neînfricoșat în lupte.

Așa s’a și întâmplat, că cu o hotărâre neclintită peste o sută de mii de Români au declarat unirea fără condițiuni cu regatul român.

În momentele aceste înălțătoare armata lui Makensen părăsea Ardealul, dând salutul de onoare unui popor brav și viteaz, care între cele mai critice împrejurări a știut să-și afirme unitatea națională!

La Alba-Iulia Beiușenii participă în număr impozant.

Pe lângă cei cinci delegați aleși de adunarea electorală și delegatele Reuniunii Femeilor Române luaseră parte protopopul ort. și gr. cat. ca reprezentanții celor două biserici române, un număr considerabil de preoți, avocați, profesori, învățători, negustori, meseriași, țărani, multe doamne și tineretul indispensabil dela manifestațiunile naționale.

Drumul dela Oradea-Mare prin Salonta, Ciaba, Arad îl facem cu riscul vieții, cântând cântece naționale, deși în gări soldații unguri ne întâmpinau cu împușcături.

A doua zi după Adunare s’a constituit Consiliul Dirigent și Marele Sfat Național, cu drept de a guverna Ardealul și croi legi.

Felul cum a fost constituit Consiliul Dirigent n’a mulțumit însă pe toată lumea. S’au auzit glasuri strigând: ’’Dar dr. I. Ciordaș?’’ Asupra mea făcuse impresie bună, că pe lângă admiratorii vechi alui Ciordaș, cari doream să-l vedem în Consiliul Dirigint, se agita și ziaristul Ghiță Pop și alți gazetari dela fosta Tribuna din Arad.

Ni s’a răspuns, că pe dr. I. Ciordaș îl așteaptă altă misiune importantă în Bihor.

În Marele Sfat Național dintre Beiușeni a fost ales dr. I. Ciordaș și eu.

sursa foto: suciusiminfo.blogspot.be

Și în Beiuș ziua de 1 Decemvrie 1918 a avut fastul cuvenit. Dnele. Viora dr. Ciordaș, Livia dr. Cosma și Eufemia Ștefanica cu câteva zile înainte s’au dus în delegație la părintele Moise Popovici, rectorul internatului ort. și administratorul protopopesc al Beiușului și la dr. Valeriu Hetco, ca în ziua măreață de 1 Decemvrie să sfințească steagurile naționale pentru cele două biserici.

Serbătoarea s’a început cu sf. slujbă de laudă și mulțumită către Dzeu, pe urmă în cadrele unor vorbiri înălțătoare s’au sfințit steagurile și în frunte cu ele, întreg norodul a plecat la liceul gr.-cat. unde s’a ținut festivalul. Aici profesorul dr. Constantin Pavel, într’un discurs magistral a arătat importanța istorică a zilei.

Seara o mare revărsare de popor pe toate străzile orașului, iluminat ca la Înviere și retragerea cu torți, cu muzică și cântece patriotice.

***

În seara reîntoarcerii din Alba-Iulia, înaintea liceului ne aștepta lume multă. Din sufletele tuturor isbucnea o însuflețire de nedescris. Îmi era năcaz pe mine, de ce nu mă pot bucura și eu, și de ce mă las stăpânit de pesimism.

Mă muncea cumplit teama că ce va aduce ziua de mâine? Suntem prea aproape de hotarele etnice ale românismului și libertatea n’am dobândit-o încă pe deplin, va mai trebui să aducem jertfe și sacrificii.

Din nenorocire presimțirea mea deveni o crudă realitate, ce ne-a răpit pe o vreme, fără milă nădejdea desrobirii naționale.

Între Alba-Iulia și desăvârșita noastră desrobire națională s’a sălășluit iadul cu toate torturile lui îngrozitoare. Ne-a rărit rândurile, ne-a stors vlaga sufletului, sleindu-ne puterile și îngropând de vii pe cei mai vrednici dintre noi.

Cei ce am trecut prin această sabie de foc purtăm cu noi și acum ranele, ce nu vor să se închidă și vindece.

Preluare din Petru E. Papp, Din trecutul Beiușului – Pagini de glorie și de jertfe, Beiuș 1928 (fragmente)