„Notar cercual” în Lăzăreni, ALEXANDRU NICOLAE POPESCU, a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, în calitate de delegat al Gărzii Naţionale Române din Plasa Ceica.

S-a născut la 27 octombrie 18831 în familia notarului de Lăzăreni, Mihai Popescu, căsătorit cu Rozalia, casnică. Este al doilea membru al familiei cu patru copii, toţi cu studii şi oameni de vază ai comunităţii româneşti bihorene: Silvia – pictoriţă; Nicolae Alexandru – notar Lăzăreni: Virgil – notar Roşiori şi Aurel – prim-notar al Prefecturii Bihor.

Urmează cursurile liceelor din Blaj, Beiuş şi Inglau, luându-şi bacalaureatul în Beiuş, după care se va înscrie la Academia Teologică din Sibiu. Moartea tatălui său îl obligă, după numai un an şi jumătate, să abandoneze cursurile teologice, orientându-se spre şcoala administrativă din Marosvasarholy. Va obţine diploma de notar şi, la scurt timp, este numit în locul tatălui său2.

Este recrutat la război, pe o perioadă de cinci ani, fiind luat prizonier în Italia. Se va întoarce în ţară, după această cumplită experienţă, invalid. Iată ce mărturiseşte Alexandru Nicolae Popescu:

„cu toate că era deja al 5-lea an din răsboiul mondial, căci numai o dată am fost la concediu de 15 zile, în anul 1916, și apoi am căzut prizonier în Italia, de unde, abia înainte de revoluție am venit schimbat, ca invalid”3.

În 1918, se va alătura fără nicio reţinere cauzei naţionaliste, iar revenit în ţară, în calitate de ofițer, preia organizarea Gărzilor Naţionale Române din plasa Ceica şi a sfaturilor naționale comunale.

„Ofițer de gărzi și comandantul gărzilor pe întreaga plasă Ceica am fost subsemnatul, până la plecarea mea la Alba Iulia. … La marea adunare de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, în plasa Ceica … din partea gărzilor naționale, ca ofițer, am fost subsemnatul delegat. Primind în scris autorizația și biletul de intrare în sala de unire din Alba Iulia … stând acolo două zile”4.

Misiunea sa nu se va încheia însă aici, va fi desemnat să facă parte din comisia de dezarmare a armatei generalului Mackensen. De asemenea, Alexandru Nicolae Popescu face serviciul de curierat special la Marele Cartier General din Braşov, rămânând pe front încă patru luni.

Chiar el povesteşe peripeţiile şi pericolul la care s-a expus în timpul deplasărilor de la Făgăraş, la Sibiu şi Braşov.

„Noaptea, ajungând în gara din Teiuș, trenul spre Brașov era aproape gol; culcat, într-un vagon de clasa a III-a, pe laviță, văd, mai fugind prin coridorul vagonului, pe regretatul dr. Ciordaș; strigând după dânsul și eu eșind, îi păru bine, și ne așezarăm ambii pe laviță, culcați de-a lungul lor, întrebându-mă pentru ce să străm culcați, eu îi zic: e mai greu să fim nimeriți de vreun glonte al secuilor, care stăteau gata, căci în cealaltă seară au fost atacate niște trenuri și a fost și caz mortal, dintr-un tren blindat, în gara din Teiuș. Am călătorit cu dânsul până la Brașov … despărțindu-ne la Brașov, nu ne-am mai întâlnit”5.

Abia spre sfârşitul lunii martie 1919, Alexandru Nicolae Popescu se întoarce la Lăzăreni, acolo unde îl aşteaptă o altă surpriză: statul ungar îl condamnase la moarte şi se dăsuse ordin „pe loc să-l împuşte”, fiind acuzat de spionaj în favoarea Armatei Române. Nici bine nu ajunge acasă că se vede nevoit să purceadă din nou din loc, însă, de această dată asuns prin pădurile din împrejurimi şi umblând doar noaptea.

„Mă gătai cu 2 revolvere militare cu gloanțe și ceva albituri în raniță și la drum gata, să plec. … împreună cu dr. E Nyeki, fugit de trei zile de secui, prin fereastră, ne luăm calea spre păduri, în direcția Rîpa, și de acolo la Cociuba la părintele N Popescu; el, bolnav, nemâncat de 3 zile, abia l-am putut trage după mine prin păduri, noapte pe la orele 1-2 după miezul nopții. … câteva zile, m-am retras în pădurile din jur și, mai târziu, la pădurile din spre Beliu …”6.

Se va întoarce acasă odată cu venire Armatei Române, în aprilie 1919.

Va prelua funcţia de notar al comunei Lăzăreni, ducând o viaţă liniştită şi fericită alături de soţia sa Mărioara (Maria) Popoviciu, fiică de preot ortodox din Vărăşeni-Răbăgani, născută la 10 august 1892. Mărioara făcea şi ea parte dintr-o familie de intelectuali, cu cinci copii: Valer Popoviciu, medic, participant şi el la Alba Iulia; Sabin Popoviciu, inginer, Şef Ocol Silvic; Aurelia Popoviciu, învăţătoare şi Cornelia Popoviciu, casnică, căsătorită cu un medic. Alexandru Nicolae Popescu şi Mărioara au fost binecuvântaţi cu trei fiice: Doina Aurelia, studii muzicale; Mărioara Lucia, Filologie și Zoe Alexandrina, Inginerie.

Doina Aurelia a fost botezată de însuși avocatul Nicolae Zigre junior7, participant și el la Alba Iulia, mort la Sighet. Nicolae Zigre senior era cumnatul lui Gojdu.

Doina Aurelia se va căsători cu primarul Aradului, Mantea Emil, care va pieri în lagăr în URSS; apoi se căsătoreşte cu Gavril Timiş, avocat, cu care are doi băieţi în viaţă: Radu Gavril Timiş, născut 1948, medic, locuieşte în SUA şi Marius Horea Timiş, născut 1950, având studii de inginerie şi juridice. Gavril Timiş moare în 1978, iar Doina Aurelia se va recăsători cu generalul Velicu Mircea.

Mărioara Lucia nu a fost căsătorită şi nu a avut copii.

În schimb, Zoe Alexandrina, care a locuit în Cluj-Napoca, până anul trecut de Bobotează, are doi copii: Răzvan Vigu, pofesor de limba română şi franceză, trăieşte în Cluj Napoca şi Ioana Vigu, profesoară de limba franceză şi engleză, care locuieşte în Carolina (SUA).

Viaţa paradisiacă a familiei Popescu va fi întreruptă de venirea comunismului. Conacul cu cele 18 camere de la Lăzăreni va fi confiscat, va fi transformat în sediul CAP-ului şi, în timp, demolat.

Mărioara Popescu, căreia Regina Maria, sosită în 1919 la Oradea, îi dăruise un frumos costum național, va fi ridicată de Securitate în 1949 şi i se fixează domiciliul obligatoriu la Sibiu. La fel, şi fostul delagat de la Alba Iulia va avea aceeaşi soartă, arestat, persecutat şi urmărit până la moartea sa, care a survenit în 5 martie 1954.

Însă cea mai cumplită experienţă a îndurat-o ginerele său, Gavril Timiş, avocat. Arestat în 1952, va fi închis în baza unui ordin administrativ, fără a fi judecat şi condamnat. E ridicat din clădirea Baroului Bihor şi anchetat timp de trei săptămâni, apoi urcat într-o dubă până la Fundulea (Bucureşti) un drum făcut timp de o săptămână, împreună cu alţi deţinuţi, care nici nu puteau să se lase pe vine şi îşi făceau nevoile în dubă. Cazat în barăci de lemn, fără căldură în plină iarnă, dus la Canal unde e nevoit să sape şanţuri îngheţate8.

 

Documentare: dr. Cristina Liana Puşcaş

Fotografii din arhiva personală a lui Marius Horea Timiş, nepotul notarului Alexandru Nicolae Popescu

 

1 Chestionar completat de Marius Horea Timiş, nepotul lui Alexandru Nicolae Popescu, la data de 14.02.2018. Arhiva personală Cristina Liana Puşcaş.

2 Aurel Tripon, Monografia Almanah a Crişanei. Judeţul Bihor, Oradea, Tipografia Diecezană, 1936, p. 435.

3 Flaminia Faur, Mărturii despre evenimentele din Bihor (noiembrie 1918 – aprilie 1919), Oradea, Fundaţia Cele Trei Crişuri, 1993 p. 71.

4 Ibidem

5 Ibidem

6 Ibidem

7 Interviu Marius Horea Timiş, nepotul lui Alexandru Nicolae Popescu, realizat în data de 15.02.2018. Arhiva personală Cristina Liana Puşcaş

8 Ibidem